am lucrat într-un centru de plasament
neavând familie m-au pus de zi pe 1 ianuarie
am plecat la cinci.
din casă ningea.cu disperare
mă gândeam c-o să fiu toată viaţa o călugăriţă franciscană
şi-o să am grijă de orfani
blocurile se iţeau în spatele meu umbre
am mers de la o staţie la alta printre oase şi cranii de maşini
mă cufundam într-un iordan până la genunchi
copiii serbaseră în sala de mese
dormeau din obişnuinţă cu faţa la perete şi o lumină mâncată de carii
la bucătărie farfuriile de tablă cădeau pe ciment le clăteau cu furtunul
mereu aveau detergent
nu ştiam ce să fac cu cei 19 ani ai mei
în curtea interioară castanii erau ornamente
pom urină şi clor miros de copil singur acel tot mai stins
vreau la mama.picioare goale.aliniate pe ciment dislalia coşmarul nocturn şobolanii
biscuiţii bolile pe care le făceam odată cu ei
margarina pianul fără clape păpuşile îmbrăcate la fel
atunci
am deschis fereastra şi am modelat un măr verde
l-am mâncat până i-au crescut din sâmburi dinţii
pe pervaz, sub zăpadă, am găsit căzute din cuib oase de pasăre
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
"nu ştiam ce să fac cu cei 19 ani ai mei"
RăspundețiȘtergeresubliniez acest rând ce reprezintă "libertatea", forma inconştientă de derută!
faptul că vorbeşti de zăpadă mi-a plăcut, sunt cu o zi înaintea lui Eminescu!
Scorchfield, eu sunt cu 4 zile inaintea lui Eminescu. pare-se c-avem una alta in comun. multumesc pentru lectura.
RăspundețiȘtergere