*...

bărbaţii pe care i-am cunoscut m-au dezamăgit atât de profund încât

doar faptul că nu-mi plac femeile

şi pledoaria maternităţii

m-au oprit să nu devin lesbiană.

sunt un pui de hermină

închis într-o scoică

aştept să deschidă cineva cutia de vioară

să nu se oprească doar la sticlele cu wiskey dintr-o altă invincibila armada

sunt o primitivă am crescut printre colibe de lut şi hale de beton

drumuri ca un ciorap de nylon şi ten de portocală

tufe de soc în câmp baie de serviciu

căini trasează treceri de pietoni invizibile

aerul se înnoadă de gleznă

treier grâu în jurul stâlpului casei caarunc din stomac monezi ruginii

nu cred în inox în beton armat în lut în paie

o vioară în blană de hermină

dinspre aeroport balene albastre

nu vii nici cu ultimul zeppelin se schimbă decorul anotimpul încă nu te-am cunoscut

încă un anotimp în care mi-am amanetat destinul

trebuia să mă nasc bărbat în ţara asta falocrată

trăim repede superficial supraponderal subliminal superlibelul

am renunţat să mai pictez doar fotografiez oameni cu viteza cu care dau de mâncare la porci

spatele meu e un şevalet gol

spatele meu e o pânză

de casă

un giulgi

pentru un portret care nu vrea să se lase pictat

din care lume trebuie să vii şi nu mai ajungi iubite?

cât timp mai avem? cât?

las o fereastră deschisă poate o să vii din altă dimensiune

desprins dintr-un roi un tunel o nişă

mă dezic de falsul confort în care vieţuiam dacă-aş pleca în occi aş imita perfect occidentalul

dar bulbii de crin sunt ciocuri de gâscă

îmi tatuez ultimele spaime din sac mirese din zair sunt primitivă percep doar culorile şi sunetele primare am un suflet roşu

sunt un grifon în looping

un grifon care doarme pe ceahlaoo sub stânci o măsea cariată

dac-o să mai întârzii mult or să mă tatooese cu smoală

mă hrănesc cu rădăcini de spânz o lume fără viitor fără decoruri

sunt mai abili port o lance în coloană în loc de măduvă am ceanură

coloana e gulerul meu de sinucigaş

mi-am irosit mai mult de jumătate din viaţă crezând în fericirea din cărţi adulmecând munţilor verdele amniotic răşina

îmi scutur penele sunt prima zăpadă galbenă vârfurile de piramidă sunt un coif piranic de cardinal

n-o să vii

te-am alungat prea mult timp ca să să mai fiu credibilă

poate am trecut pe lângă tine şi n-am ştiut să te recunosc

îmbătrânesc mă descompun în fiecare zi cu doi ani mai mult decât ceilalţi

să vină doar acel în capul căruia poemul se va izbi ca un măr de aur

lasă-mă să-ţi ridic o statuie din ouă de struţ ca o fântână din pahare de şampanie

tăcerea ta profundă m-a învins

mintea mea arde pe rug în ochi fum împăienjenit de aşteptare

ferestrele sunt doar un atelaj spre fericire

cred că tu iubite ai murit demult şi n-a fost cine să-mi spună

ai murit când eram copii sau când ne-am născut

eram gemeni din mame diferite

din lumea cealaltă am vrut să venim ţinându-ne de mână în asta dar am ajuns doar eu şi anii perie anii creştet un drum spre apus

îmi cuprind genunchii mă vor înveli cu hârtie chinezească şi mă vor aşşeza în cutie

lumina se îngroaşă în scoică un griş fiert lapte dirijez o armată de umbre mareşal peste gânduri

o iau la goană un stadion start pistolul nu e cu aer comprimă gloanţe în mine în tine

ne prăbuşim în iarbă ambulanţe ca nişte ozn uri o diagramă funcţii vitale desperecheate număr clipele în frunze de salcâm trăieşti? Nu trăiesc? Mă iubeşti? Clipele sunt optimi le simt codiţele de ceapă