,,Motor: În curtea vecină e un stâlp de înaltă tensiune. Distanţa pentru minima siguranţă e de 9 metri, de la casă până la linii sunt doar 5.
E un stâlp semiactiv, cu un câmp magnetic foarte puternic,îl privesc din pat pe geam ca pe o ameninţare, ca pe un uriaş adormit ce se va prăbuşi peste noi, ne va strivi în somn, ne va ucide. Îl privesc cu o teamă dincolo de conştient... un uriaş adormit, un monstru ce guvernează micul meu paradis, gata să-l mutâşte; un canin plin de venin al unei vipere_dinozaur.
Şi totuşi e acolo, străin de integralitatea mediului meu primar, casnic, ca o obsesie a unui ţel prea înalt, de neatins şi, prin urmare, frustrant. Un ciclop cu gură căpcăunică, tânjind după bolurile albastre din cameră. Pot să-l domin?
Forma lui triunghiulară e simbolul unei piramide.eu sunt faraonul de la picioarele ei. O să-l accept în preajma mea ca pe un munte. Un munte modern, de metal. O grămadă de fiare contorsionate. Un ghem de sărmă cu braţele răstignite de cer.
Greşeala e a mea. Mi-am construit casa acolo. Ca o provocare, suntem unul pentru celălalt un os de balenă înfipt sub solzi ca un pumnal. Şi eu reprezint o ameninţare pentru conştiinţa lui inexistentă. El, spre deosebire de mine, asculta cu stricteţe legile fizicii, mecanica humei, cântecul albatroşilor de inox, e consemnat ca un soldat în turnul de veghe al unui bastion inexistent.
Timpul o să-i macine pilonii de beton, o să-i crească iarbă printre degete, va fi zgâriat, o să-i ruginească încehieturile. E statuia unui arlechin pe catalige. Un soldat din vechea gardă engleză, un anonim pompeizat pe o frescă, un dac încremenit pe o columnă.
Mă întind la picioarele lui ca o gânganie. ’’
E un stâlp semiactiv, cu un câmp magnetic foarte puternic,îl privesc din pat pe geam ca pe o ameninţare, ca pe un uriaş adormit ce se va prăbuşi peste noi, ne va strivi în somn, ne va ucide. Îl privesc cu o teamă dincolo de conştient... un uriaş adormit, un monstru ce guvernează micul meu paradis, gata să-l mutâşte; un canin plin de venin al unei vipere_dinozaur.
Şi totuşi e acolo, străin de integralitatea mediului meu primar, casnic, ca o obsesie a unui ţel prea înalt, de neatins şi, prin urmare, frustrant. Un ciclop cu gură căpcăunică, tânjind după bolurile albastre din cameră. Pot să-l domin?
Forma lui triunghiulară e simbolul unei piramide.eu sunt faraonul de la picioarele ei. O să-l accept în preajma mea ca pe un munte. Un munte modern, de metal. O grămadă de fiare contorsionate. Un ghem de sărmă cu braţele răstignite de cer.
Greşeala e a mea. Mi-am construit casa acolo. Ca o provocare, suntem unul pentru celălalt un os de balenă înfipt sub solzi ca un pumnal. Şi eu reprezint o ameninţare pentru conştiinţa lui inexistentă. El, spre deosebire de mine, asculta cu stricteţe legile fizicii, mecanica humei, cântecul albatroşilor de inox, e consemnat ca un soldat în turnul de veghe al unui bastion inexistent.
Timpul o să-i macine pilonii de beton, o să-i crească iarbă printre degete, va fi zgâriat, o să-i ruginească încehieturile. E statuia unui arlechin pe catalige. Un soldat din vechea gardă engleză, un anonim pompeizat pe o frescă, un dac încremenit pe o columnă.
Mă întind la picioarele lui ca o gânganie. ’’
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu